Home » Resurse » Mihai Mohora: Cel mai fun au fost pauzele de ping-pong
După ce-a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, Mihai își continuă studiile de masterat, în cadrul aceleiași facultăți. Timpul liber și-l petrece cu prietenii, jucând boardgames, biliard, sau urmărind ultimele filme apărute. I-a plăcut atât de mult experiența de internship mReady încât a decis să rămână cu noi în continuare.
De ceva vreme mi-am dorit o carieră în zona de mobile development, căci am prins gustul dezvoltării de aplicații Android și mi-am propus să mă dezvolt în această direcție. Am aplicat pentru internship-ul mReady pentru că îmi doream să ajung într-un mediu în care să pot să învăț cât mai multe.
Inițial nu am avut nici un fel de așteptări, însă la primul interviu am realizat ce colectiv minunat am întâlnit și am înțeles că voi avea multe de învățat aici. Datorită mediului, restul lucrurilor au venit de la sine, astfel încât per total a fost cu mult peste ce mi-aș fi putut imagina.
În primele 2 zile de internship am realizat cât de puțin știu și cât de multe lucruri mai am de învățat. Însă colegii au fost foarte răbdători cu mine și mi-au oferit toate informațiile de care aveam nevoie și m-au provocat chiar să învăț și să încerc lucruri noi, pe care poate le-aș fi trecut cu vederea.
Cel mai neașteptat lucru din această perioadă a fost masa de ping-pong din birou și faptul că mulți dintre colegi știu să joace foarte bine, lucru care a făcut pauzele de masă mult mai fun.
Până să ajungem să alegem proiectul pe care îl vom lucra cap-coadă, am trecut prin mai multe idei. Motivul pentru care am ales să lucrăm la mOffice a fost că vom vrea ceva care va face lucrul la birou mult mai simplu, pentru fiecare dintre noi, într-un anume mod. Pentru mine reprezintă o recompensă în plus dacă o aplicație chiar rezolvă o problemă existentă.
Making the office a better place, one app at a time
Să fiu sincer, nu aș schimba absolut nimic la modul în care a decurs internship-ul. Începând cu experiența interviului și continuând cu cele 3 luni petrecute aici, am învățat atât de multe lucruri și am făcut progrese în mod constant. Simt că aș putea continua la nesfârșit în acest ritm, iar datorită colegilor și mediului, experiența de lucru este absolut minunată.
Până de curând, cea mai captivantă etapă din procesul de dezvoltare a unei aplicații mobile mi se părea partea de arhitectură, gândirea propriu-zisă a aplicației, precum și partea de design. Îmi place modul în care prinde contur o aplicație în timp ce lucrezi la ea. Am ajuns în punctul în care, de fiecare dată când am de implementat ceva ce nu știu încă, sunt super entuziasmat pentru că reprezintă ceva ce urmează să descopăr și să experimentez.
În viitorul apropiat îmi propun să acumulez cât mai multe informații legat de platforma Android. Sunt încă la început de drum și mai am foarte multe de învățat, însă e ceea ce mă pasionează. Mai târziu s-ar putea să-mi îndrept atenția și către platforma iOS, sau poate chiar către partea de back-end. Totuși mai am un pic de parcurs până acolo.
In prezent, Adela este studentă în anul III la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a Universității Politehnice din București. Anterior experienței de internship în cadrul mReady, a absolvit…
Carmen este studentă în anul I la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a Universității Politehnice din București. Anul acesta, imediat după absolvirea liceului, și-a început primul ei…
Saptamana trecuta, la mReady, am inceput procesul de Customer Discovery. CD este o etapa foarta importanta pentru orice business, pentru ca principalul interes il reprezinta posibilii clientii, cine…